Tură prin tăinele Trascăului.

In three-months period I was quite busy and had no time to keep my site active. I have been on many trip during last three months.

This is a description of my June trip in Romania. 

A friend of mine asked me to write a story about in Romanian. I undertook her proposal serious and in three-week period I wrote down a story in Romanian language. Another friend of mine helped me to correct some mistakes. This story was originally published at Carpati.org, two month ago.

Eu sunt un om care poate face și lucruri care nu sunt prea de folos, la prima vedere. Trăiesc in Cehia si până la România este o calea lungă, deci poți să mă întrebi dacă are sens să ajung acolo doar pentru 3 zile. Mai ales la masiv muntos pe unde am umblat cel putin de cinci ori înainte.

Pentru mine a ajunge în România sa iau loc la un eveniment doar de trei zile nu este pierdere timpului și banilor deloc. Am făcut asta de mai multe ori înainte, și am scris despre excursiile astea pe blogul meu deja.

La început a fost faptul ca vroiam să mă întâlnesc cu cineva în Cluj, și m-am gândit dacă aș putea sa fac vreo excursie la munte să iau un avantaj fiind în România.

Din întâmplare am găsit exact despre ce am gândit pe site-ul Carpați.org. Din fericire Laura a pus o tură noua pe Carpați in timpul potrivit. Nu aș fi planuit mai bine, decât a fost plănuit de ea. Eu voi ajunge in România sâmbata dimineața, voi face o tura prin tăinele Trascăului, și luni seara, după tura, am timp să fac o întâlnire în Cluj. Marți dimineața mă voi întoarce acasă. Gata!

Nu a fost ușor să iau un loc la tura Laurei! Multă lume care iși a dorit să facă înscriere la tura ei nu a fost acceptata, pentru că a fost tura plănuita să se facă în ritm alert, cu distante lungi de mers, cu bagajul mare in spate. Un om care nu era in stare bună din punct de vedere fizic (și psihic) nu a fost acceptat la tura. Laura a trimis pe privat fiecaruia participant intrebari de a raspunde. Când raspunsuri nu au fost corecte, Laura simplu nu a dat acceptare de a participa la tura ei. Eu am fost acceptat la tura, deci pentru mine o călea spre România s-a deschis.

Înca fiind acasă am fost impresionat cum bine oranizatoarea însăși a organizat chestii. Ea vrea să știe tot despre corturi și aragazuri pe care le aveam. În sfârșit a zis ea: tu te ocupi cu bucătaria mobilă, și lasă cortul tău acasă; și cam așa a vorbit dansa despre lucruri  de făcut. 

Ziua a 1

Am plecat de la acasă vineri, și sâmbata dimineața am ajuns in Aiud, cum ne am stabilit. După noaptea nu prea bine dormita la tren m-am simțit cam obosit, la fel s-au simțit și altii, care au venit dinspre București, și chiar din Iași.

Echipă noastra a fost facuta de 6 persoane, deci 2 fete si 4 baieții. Ne am așteptat impreuna lângă gară pana la plecarea autobuzului spre Rimetea.

O distanța de făcut azi a fost aproximativ 30 de kilometri, deci asta înseamna 12 ore de mers in ritm alert. Din noroc eu am făcut același traseeu și anul trecut, căci nu vom greși la vreo inersecție si nu vom rătaci drumul.

Autobuzul a trecut prin Cheile Vălișoarei, cu pereți stâncoase deja iluminate de soare, care a inceput să bate tare de pe cer senin, și a facut o abatere spre satu Izvoarele (dus- întors). Din cauza asta am pierdut câteva minute prețioase, căci minute de întarziere se adună ună după alta si devin ore!

Am coborit din autobuz in centrul satului Rimetea și imediat am găsit un chiosc cu suveniri unde am vorbit cu proprietari dacă putem sa lăsăm bagaj acolo pentru câteva ore, pentru că vroiam să urcăm primă porție de traseu repede fără bagajul mare. 

Credeam ca putem sa urcăm pe vârf Piatra Secuiului și Colții Trascăului și coborim înapoi la Rimetea in 3 ore, deci in ritmul alert, dar fără nicio grabă.

Dintre timp am făcut cunoștința între noi și îmi a parut ca ne ințelegem bine. După o pauza scurta să luam ceva de băut de la magazin ne am pus rucsacurile intr-o cameră din spatele chioscului si am fost gata de drum spre vârf.

Eu nu făc o descriere de traseu din punct de vedere tehnic, de exemplu despre de unde incepe traseu marcat, unde sunt intersecții și cam așa, pentru că asta nu are o legatură cu aventură noastra. Despre traseu a scris foarte bine Laura deja, care ține bine toate detaile de traseu, căci ea a fost prima data pe acolo.

Piatra Seculuiu se ridică spre cer deasupra Rimetei ca o apariție, cu o pantă abrupta stâncoasa (roci de călcar). Diferenta de nivel dintre sat și vârf este 600 de metri, si am facut pană la vârf într-o oră pe o potecă marcata cu CA, care a ne adus intr-o șa. Dacă te uiți la masiv intreg de la distanța, nu zici ca există vreo poteca spre vârf acolo.

 Pentru ca pe vârf n-am vazut ce imi doream, eu am întrebat pe mine însumi: „Unde au  disparut lăstunii alpini ( Apus melba) de aicea, care au cuibarit în zona în 2002 și în 2005, la primă și a doilea vizita mea la vârf?” La Piatra Secuiului era pustiu, din punct de vedere al unui admirator al păsărilor. Îmi amintesc ce frumoși sunt lăstunii alpini când zboară chiar deasupra capului tău cu cântecul lor exotic. Ei au piept și burtă albe, și sunt cu mult mai mari decât lăstunii comuni.

Masivul întreg a fost plin de flori la începutul verii, și am admirat padure de zade pe perete nordica a masivului care se seamana cu rezervație naturala  Padurea de Larice deasupra Vidolm la Vârfu Ugerului in partea cealalta a Trascăului, doar e mai micuța.

Am coborit înapoi la sat pe marcaj BR. Prima porțiune după o șa merge prin iarba, și intrarea nu se vede prea bine, iar mai târziu potecuța se vede clar in padure. Am facut o pauza scurta în umbra copacilor și apoi am terminat coborarea abruptului cu bine. S-a făcut căniculă deja, și apoi am ajuns la chiosc, de unde am recuperat rucsacurile repede, am facut o pauza de vreo 15 minute să bem și mâncam ceva.

Dupa pauza de măsa am pornit mai departe, tot pe BR. Am iesit în livezi și la un moment dat am facut stânga. Pana aici marcajul a fost de văzut pe copaci. Am ajuns la marginea padurii pe culme si apoi am urmarit marcajul pe lizieră, pâna când am ajuns la izvor amenajat cu apă bună de băut.

Abia inainte am ajuns la izvor am vazut o șopârla așezata pe o piatra. Era mascul, foarte frumos, care este tot verde cu gât și capul turqoise (Lacerta viridis). Din pacate n-am avut timp sa fac o poză. Șopărla se misca foarte repede, face 2 metri intr-o clipă. A disparut imediat undeva prin iarba.

Dupa izvor mergeam cu greu. Marcaje erau pe traseu, iar am mers prin boscheți, si ne am pierdut semne din timp în timp.

Am trecut prin loc unde am dormit acum doi ani cu niște prietenii. Ce amintiri!

Mai departe semne s-au pierdut complet. Le am cautat colo șî colo, fără niciun rezultat. Știam ca potecă trebuie să urcă undeva spre culme Ardașcheii. Eu am trecut prin aici pe doua ori in August 2002, și dintre timp ceva s-a schimbat aici. Traseu a fost refacut ori boscheți au crescut peste potecă și au inchis drumul. Cine știe?

Cu Laura am găsit o potecuța care era destul de bună care ne a dus sus spre muchia Ardașcheii. Din timp în timp am regasit și marcajul, apoi i-am pierdut din nou. Ieșeam din padure și am ajuns la poiana cu niște stânci in jurul ei. Ne am avut vederi frumoase de pe poiana, și le am admirat. De aici am privit spre platoul Bedeleului, ținta noastra urmatoare. Pe aici n-am fost niciodata.

Am coborit direct pe muchia aia, pâna când am intrat pe cărare marcata din nou. Am trecut prin boscheți iarași, și apoi drumul ne a dus in direcție firului apei intr-un vâlcel. Potecă a facut niște curbe și în sfarșit a ieșit în poiana la vale.

Urcușul spre platoul Bedeleului era destul de lung. E interesant a observa cum distantele deveni mai mari in funcție cu oboseala/distanța deja parcursă. Din anul trecut nu țin minte ca urcarea era așa de obositoare.

Am luat apă din izvor la vale, pentru că fântâna urmatoare vor fi după Poartă Zmeilor, la Șipot.

Eu știu porțiune aceasta destul de bine (fiind de doua ori aicea deja). La un moment dat ne am intersectat cu marcaj BA,  care merge dinspre/spre Colțești. Am urcat spre o șa, unde am făcut pauza de măsa (prima pauza lunga dupa Rimetea).

Din aici drumul merge tot inainte prin pădure de mesteacan. Apoi am coborit in vale si imediat am urcat un deal către un stâlp cu sagete. Chiar aici am intersectat cu CR care merge dinspre /spre localitate Izvoarele.

Am intrat pe CR, și am apropiat celebra potecă plina de urzici. Am schimbat pantaloni sa ne protejam împotriva urzicilor. Porțiune cu urzici ne era prea lunga si drumul a fost batut-facut deja.

Destul de repede am ajuns la peștera la Poartă Zmeilor. Am intrat in ea, să o exploram un pic. Am vizitat-o acum doi ani, și am poze deja făcute la aceasta vizita mea aici. Faceam poze de poartă. Am făcut 3 cadre cu obiectivul wide și le am montat impreuna acasă la călculator, pentru că de unde le am făcut, poartă nu încape in cadru.

Gata cu peștera și porneam mai departe spre balcon cu vedere spre valea Arieșului. Am ajuns acolo in 5 minute. Deja erau câteva oameni acolo. Sub picioare noastre zarim râul Arieș care se stralucește în soare. Pe partea cealalta a râului, mai spre nord, se ridică crestele munților Muntele Mare. Faceam poze, ne odihneam un pic, și iarași porneam mai departe.

Știam că gasim apa la îzvoarele Șipot. Și credeam că este aproape pâna la acolo. Dar oboseala își spune cuvintul. Eu, Laura și Andrei mergeam inainte, lasând restul grupului în spate. Am coborit mult pe o pănta foarte abrupta. Din noroc drumul se serpuit prin padure de făg. În fapt sub picioare noastre era grohoțiș care alunecat, și din când în când cadă o piatra. Am ajuns la Șipot pe la ora 18:30, și restul grupului a ajuns la 18:50 și ceva. Șipot este o zonă foarte frumoasa-de vis! Sunt doua izbucuri aici, care se unesc și la vale întra un singur fir de apă cu cascade.

 Am umplut PET-uri cu apă. Un pic mai jos sub izbucuri se află o poienița foarte frumoasă, unde ar fi bine să punem corturi pe iarba verde. Dar nu puteam să stam aici. Ținta de azi: o șa deasupra Hudă Lui Păpăra. Trebuie sa coborim spre manastirea în vale, și urcăm din nou într-o șa cu o troița, unde vrem să campăm azi. Laura a planuit să ajungem chiar in Bradești, dar acum e clar, că nu vom reusim să ajungem acolo pe lumină.

Din noroc potecă nu coboară abrupt, merge pe curbă de nivel, prin paduri de făg. În niște zone padurea a fost dărâmata. Probabil a trecut o furtuna pe aici. Ieșeam la poieni, și de acolo am coborit spre manastirea Sub Piatra. S-a făcut lumina bună de seara, și stateam cu Bau Bau în spate să făcem poze. Eu nu am reușit sa fac multe poze la tura aceasta. Data astă am facut puține poze. Din noroc am multe poze făcute din trecutul. Am deja umblat prin Trascău în 1999, în 2001, în 2002 (două ori) în 2008, în 2012 și în 2013. Aici am făcut dreapta pe un drum prafuit, care ne a adus în vale. Știam că trebuie să fie și o potecă mai scurta spre Hudă Lui Păpăra, dar nu am găsit-o.

Deci am pierdut timp pe drumul acesta. În sfârșit am ajuns la peștera. Am făcut o excursie grabită pâna la întrarea. Peștera era închisa cu o poartă. În trecut întrarea în peștera nu a fost blocată. Am fost și înauntru. Aici se află un fenomen interesant, unic la peșteri afăra zonelor tropice! În peștera întra aerul cald (peștera fîind in axe cu firul vai) de la vale, și temperatura ei crește pâna la 20 de grade în zilele calde de văra.

Aici din nou am simțit că lipsește ceva din zona. Laștuni alpini nu făceau cercuri în aer, și tot era liniștit. Le vazusem aici la fiecare vizita mea, dar acum era liniște. Ce s-a întâmplat cu laștuni?  Făra ei locul pierde mult de la fărmecul lui. Zici că peștera e frumoasa și făra laștuni, dar eu am simțit tare lipsirea lor.

Utimul urcurșul abrupt ne a adus intr-o șa cu troița. Am ajung acolo câteva minute dupa apusul soarelui, când s-au colorat nori. Deja erau cateva oameni acolo, lânga o mașina care a fost parcata chiar în șa. Oameni faceau poze. Îmi a parut cam ciudat, pentru ca oameni aștia au facut un efort să ajung aici cu mașina (dacă asta e considerat un efort)și nu au facut niciun efort in plus să mearga pe jos, mai spre vârf, de unde ar fi vederi mai bune, mai deschise. Ei stateau lânga mașina ei, facând poze in direcție unde erau nori colorați de apusul soarelui.

Cu grija am cautat pe un locușor pentru corturi noastre. Dintre noi aveam 3 corturi.

S-a făcut intuneric pâna cand am fost gata cu tot. Am mâncat lânga cort așezați pe iarba. Am fost obosiți foarte tare. N-am apucăt sa fac poze nocturne deloc, înca nu aveam un trepied la mine.

Ziua a 2-lea

Eu m-am trezit pe la ora 6 dimineata. Că de obicei am ieșit din cort să fac poze. Lumina nu era prea interesanta, și n-am avut niciun regret că am lasat trepiedul acasă. În 2012 și 2013 am facut poze superbe pe aicea.

La ora 7:30, cum am stabilit dintre noi, am plecat să vedem zona Vânatori Ponorului cu ponor și o cascada. Eu știam drumul, și am făcut excursia noastra foarte repede. 

Doar Bau Bau s-a întârziat cu vreo 20 de min la întoarcere. Era deja dimineața și am pierdut jumate de ora. Ieri am pierdut vreo 2 ore pe drum! Și Laura ne a rugat să ținem pe planul nostru.

Am mers pe drumul neasfaltat spre Bradești (la distanța de vreo 1 ora și jumate). La un moment dat am întalnit cu un cal, care a aparut că s-a speriat, și a alergat în goana lânga noi, apoi a fugit la departare.

Apoi s-a întors spre noi, și a fugit din nou.

Mai târziu niște turiști au legat calul la loc cu ajutor de o bara și un lanț.

Cand am ajuns la serpentine înainte satului, am făcut stânga pe o potecă abrupta (era o scurtatura pe care o am descoperit anul trecut, cand am fost aici cu cineva). Laura a zis ceva, că trebuie să tinem marcajul. „Bun, bun, asta e doar o scurtatura”, am raspuns. De obicei, eu nu prea țin pe marcaj, merg eu pe unde vreau eu. Pentru mine nu e neaparat să merg mereu să fiu fixat la marcajul. Dar pentru tura asta a fost necesar să ținem pe marcajul pentru că nu toți între noi știu drumul.

În Bradești am făcut o pauza scurta lânga o bancuța vizavi de magazin satesc cu rafturi aproape goale.

Laura a pornit singura mai departe. Noi am plecat 5 minute mai târziu, și eu am greșit drumul. Am făcut stânga unde a trebuit să facem dreapta, erau și semne acolo! Din nou ne am pierdut vreo 15 minute de timp. Ok, lăsa, lăsa, azi noi nu mai suntem in grăba, cum eram ieri. Cică traseul de azi trebuie să fie mai ușor.

Destul de repede am coborit în vale, spre cătunul Cheia. Valea era frumoasa. Când ne am ajuns la fosta scoala din Cheia, am facut o scurta pauza de masă. Am fost aicea mai multe ori, dar o vizita mea din anul trecut a lasat o urma uriașa în sufletul meu. Am devenit cam trist pentru o clipă, pentru că anul trecut am trăit prin ceva frumos aici.

Dupa măsa ne am ascuns rucsacurile in casă dărăpănata și am pornit mai departe spre Cheile Râmetului. Am luat doar putina apă, și bețe de treking. Traseu a fost planuit să dureaza 3 ore dus-întors.

Am urcat spre brâna caprei pe o pantă cu grohotiș. Pe o brâna sunt niște zone cam expuse, dar cei din SALVAMONT au pus și lanturi pe aicea, deci am mers ușor. A batut soare tare pe brâna, pentru că se afla pe versantul sudic, și am devenit foarte călduroși (încalziți).

Am racorit in apele reci pâraului Geoagiului, trecând prin apă in sandalele, costum de baie, și tricouri (fetele-Laurele-în tricouri roz). Lumina nu era prea buna, și contrastul a fost prea mare pentru a face poze.

Pe traseu sunt cablouri si trepte de metal, deci se merge destul de ușor pe traseu. Cănd eram aici in 1999, totul era neamenajat, și treceam direct prin apele pâraului în bocanci și ruscaci mari în spate. Ce diferenta mare este în ziua de azi!

Treceam prin ceile Râmetului destul de repede, pâna când am ajuns inapoi la catunul, unde am lasat ruscacii. La ultima poiana inainte catunului am întalnit cu un grup de oameni. Dintre ei am gasit pe Alex, a fostul coleg de o tura la Penteleu, făcuta în septembrie 2012, tot organizata pe Carpați. Am stat la sfât pentru doar o minute și ceva și apoi m-am grabit spre catunul. Lumea e mică.

Am luat rucsacuri din căsa și am pornit mai departe, spre Boțani. Am urmarit marcaj TA. Traseu mereu urcă, pâna la vârf, unde am trecut lânga un izvor  cu apa bună (zici că este izvor fermecat din povestea).

De acolo am coborit spre vale, unde este o gospodarie sub o stânca. Casă este foarte izolata, și deasupra ei se afla o peștera care servește ca un grajd. Data asta nu am vizitat-o, am continuat spre o șa, câtre Boțani.

Am lasat Bau Bau un pic in spate. Laura ne-a informat ca trebuie sa ținem drumul, unde era marcajul. Noi am ajuns mai devreme în șa, datorită faptului că marcaj face o scurtatura prin poiana pe o pantă abrupta. Bau Bau a urmarit drumul, care face serpentinele. Noi le am taiat pe o potecuța prin poiana. Semne erau de vazut pe stâlpi cu curent.

Am trecut repede prin niște casuțe în sat, și am inceput să coborim spre Modolești-Întregalde, unde se află un magazin mult dorit.

Coboream mult pe drumul prăfuit pâna la intersecție în Modolești. Aici am vorbit cu o doamna la curte, daca putem sa luam apă din robinet, și unde putem sa montam corturile. Ne a aratat înapoi de unde am venit, unde era o poiana lânga drumul cu teren bun a monta corturile.

Laura (Lolek) și cu Florin au stat la poiana a monta cortul, și noi, restul grupului, am pornit mai departe sa exploram Cheile Galdiței un pic. Eram putin obosiți, dar fara ruscaci ne odihnim și în mers.

Am facut o tura de vreo 7 km dus-întors, și apoi am stat într-un magazin la o bere. Am observat ca în satu se sortez deșeuri. Foarte bine! La întoarcere am vorbit cu Bau Bau despre fotografia și despre alergat montan. Bau Bau a participat la Eco Maraton Moeciu, și eu vroiam sa ma participez la Maraton 7500 anul asta. În sfârșit n-am reușit sa participez la eveniment din cauză lipsirei unui coechipier.

Am luat rucsacuri si montam corturi pe o poiana lânga unul deja montat de Laura (Lolek) și Florin. S-a facut seara, tot era în liniște. Lumea s-a oprit din mișcare. Iubesc pacea muntilor!

Ziua a 3-lea

Dimineața asta m-am trezit un pic mai târziu decat ziua precedenta. Oboseala îsi spune cuvintul.

Am plecat la traseu când toata valea a fost in umbra înca. Racoare de dimineața a fost de ajuns, pentru că ne a așteptat un urcuș foarte abrupt cu diferenta de nivel de vreo 500 de metri.

Am urcat destul de repede pâna când am ajuns la lumina soarelui pe o culme stâncoasa. De acolo am continuat pe o potecă destul de neclara mai sus. Aici ne am întâlnit cu câteva turiști. Noi am mers mai repede și am ajuns primi pe platoul carstic Munții Cetii. De la marginea platoului zaream ținta noastra de azi-Vârfu Piatra Cetii (nu Ceții). Vârfu este numit dupa râul Cetea. Denumirea Cetii nu are nicio legatura cu cuvintul ceața. Asta îmi a explicat Laura.

Treceam platoul pe diagonal. Am greșit traseu aici. Semne (TR) au continuat mai spre dreapta, ocolind vf. Gorunu dinspre dreapta. Noi am venit la stânga, ocolând vf. Gorunu dinspre stânga, cum eu am facut cu niște prietenii și în 2012.

Treceam prin o șea și coboream spre vale. Acolo am facut dreapta in direcție de Poiana cu narcise.

Cum am zis, obseala își spune cuvintul, și doar eu, Laura și cu Bau Bau am continuat fara rucsaci spre Vf. Piatra Cetii. Restul grupului a stat la odihna la umbra lânga un drum spre Tecșești.

Cu Laura ne am mereu uitat pe o harta sa gasim un drum corect. A aparut că exist două drumuri cu marcaj. Era posibil ca semne au fost refăcute. Am conținuat la o șa, unde am descoperit unde se unesc amandoua drumuri cu marcaj. De aici am venit pe curba de nivel între gârduri pâna ne am ajuns in padure de fag. Aici am făcut spre stânga și când s-a terminat padurea, am urcat prin poiana pe o pantă abrupta.

Poiana s-a terminat intr-o șa. Aici tot era plin de bulbuci de munte. Zici ca este poiana cu bulbuci.

Ne am intrat din nou în padure. Aici traseu a urcat prin pantele abrupte al vărfului Piatra Cetii. O porțiune de padurea a fost arsa dupa un foc. Apoi padurea s-a terminat brusc și poteca a ajuns pe o culmea sțâncoasa. Și din aici urcuș era abrupt, dar urcuș s-a terminat repede pe un platou acoperit cu iarba.

Ne am avut priveliști superbe de pe vârf.  Spre sud zaream Vf. Piatra Craivei, ținta mea pentru alta data. Și la nord-est priveam Cheile Râmetului.

Chiar sub zona vârfului se află o avenă cu adancime de 50 de metri. Am explorat-o doar de pe marginea ei. Nu am vazut prea mult din ea. Fundul ei a fost întunecat, fiind la umbra adânca, și peretele ei albe au fost prea stralucioare, fiind expuse la soare. În plus au fost mulți boscheți pe marginea ei.

Am pornit mai departe, coborând pe același traseu, pâna cand am ajuns unde am lasat rucsacii.

Dupa am regrupat, am pornit mai departe pe marcaj (CG) spre Tecșești. Aici ne a latrat doua câini lânga o casă.

Ne am ocolit-o, treceam pe lânga câteva casuțe din muzeul satului al Trăscaului și am ajuns intr-o șa.

De aici a ramas doar coborarea spre valea râului Geoagiului, spre manastirea Râmetului.

Coborire a fost destul de lunga, intai pe drumul de tractor, și apoi la ultima porție pe o poteca placută.

Am ajuns la vale, pe malul râului, unde am facut o baie mult dorita. Dupa o pauza de baie, Laura a alergat inainte de noi spre monastirea să caută pe vreun taxi.

In fapt dansea a ordonat doua taxiuri inainte. Când am ajuns la manastirea am descoperit ca niciun taxi a venit dupa noi!

Asta s-a întâmplat din cauza că azi a facut cineva o comandă de taxi falsa, și soferul a venit spre manastirea degeaba!

Niciun taxi a venit dupa noi. Deci am luat deciziu sa luam mașina de ocazie. Am plecat primul spre o intersecție, pentru că credeam ca acolo merg mai multe mașini. Am trimis un mesaj la cineva in Cluj, că sunt la drum spre Cluj. Era ora 16, și un tren spre Cluj pleaca la ora 18 și ceva, deci avem destul de timp pentru a ajunge in Teiuș.

Din noroc Laura a reușit s-a gasește o mașina destul de repede, și deja la oră 16:15 eram în mașina cu dansea și cu Florin.

Când am ajuns in Teiuș, am coborit repede de pe mașina. Laura a lasat rucsacul ei la noi, și a plecat cu taxi inapoi spre manastirea dupa altii. Totul s-a întamplat foarte repede.

Am stat cu Florin la o bere, și in jumate de oră am urcat la tren spre Cluj.

Din noroc trenul a avut întarziere de 20 de minute, și de pe geamul am vazut pe Laura (Lolek) pe un peron. Deci și alții au reușit să ajung cu bine in Teiuș.

Trenul s-a pornit în mișcare. Una aventura muntoasa s-a încheiat, și a noua aventura clujeana s-a început.

Așa s-a încheiat tura de trei zile prin tăinele Trăscaului. Eu sunt foarte mulțumit ca am putut sa iau un loc la acest eveniment. La inceput nu eram convins că este o idea bună să ajung in România doar pentru 3 zile și 3 nopții. Mulțumesc Laurei că m-a acceptat la tura ei, care nu a fost, cu siguranța, planuita pentru fiecare om. Am luat examen (tura Laurei) cu bine, cred. În sfarșit Laura a propus că eu o sa fiu cel care scrie un jurnal în româna despre tura noastra. Am cautat pe scuze, dar n-am reusit să gasesc pe nici una.

Aici este un jurnal pe care l-am scris în peroada de 3 saptaminii. Vă rog, jurnalul a fost scris de un strain, și îmi cer scuze daca nu îl intelegeți bine, sau pare că a fost scris de un copil. Sper ca jurnalul este citibil pentru fiecare om. Daca nu întelegeți ce spuneam aici, dați un click la traducere din româna în româna. 

J) O să înțeleagă cu siguranță! Asta a zis IRINA!